loader image

Partidul LEU – Lege Educație Unitate

Prof. dr. Vasile Lupu
Membru Consiliul consultativ

Publicat de Andy Lupu pe

Anul nașterii: 1950

Profesie: jurist


Este un jurist, doctor în drept constituțional și om politic român, care a fost ales ca deputat de Iași în legislaturile 1992-1996 și 1996-2000 pe listele partidului PNȚCD. În cadrul activității parlamentare a avut 1450 de luări de cuvânt, dintre care 4 declarații politice. A inițiat 9 propuneri legislative dintre care 4 au fost promulgate legi.

Cea mai importantă lege este Legea Lupu (Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997), prin care cetățenii cărora regimul comunist le-a confiscat terenurile, au putut să reintre în posesia lor.

A absolvit Facultatea de Drept din Iași, iar în anul 2005, obține titlul de doctor în drept constituțional, magna cum laude a Universității din București.
În iulie 1990, este admis la Institutul Internațional pentru Drepturile Omului „René Cassin” din Strasbourg.

Din 1994 și până în 2000 este desemnat membru în delegația parlamentară română la Consiliul Europei. În perioada 1998-2000 conduce delegația.

În toată activitatea politică și legislativă, s-a luptat pentru restituirea Fondului Bisericesc din Bucovina. A fost consilierul juridic al IPS Pimen.

Vasile Lupu a revenit la avocatură punându-se în slujba foștilor proprietari dezmoșteniți și a cercetării științifice. Timp de șapte ani predă, Legislație Funciară și Drept Cadastral la Facultatea Hidrotehnică de Geodezie și Cadastru a Institutului Politehnic Iași.

Este autor a circa 80 de studii și articole și al volumului ”Independență și responsabilitate în activitatea magistraților”.

Categorii: